Monthly Archives: decembrie 2021
Program de centru afterschool

O veste minunată!
Un cadou superb pentru copiii din Scoala Bira Neamt
Școala Bîra a câștigat implementarea unui program de centru afterschool, pentru elevii scolii noastre, începând cu semestrul al II-lea!
Pentru fiecare centru afterschool formăm grupe de maxim 10 copii care vor rămâne în program minim 3 ani. Copiii merg la afterschool trei zile pe săptămână, primesc o masă caldă și reiau lecțiile de matematică și română într-o variantă adaptată nivelului lor de pregătire. În plus, în școală noastră, vom face și activități cu și despre dezvoltarea inteligenței emoționale!Grupele cu care lucrăm sunt formate din copii de la clasa a III-a până la clasa a VI-a, anul acesta. Totul va fi gratuit pentru copiii beneficiari ai acestui proiect!
Copiii incluși în program provin din familii cu dificultăți socio-economice în care educația este considerată ori un lux, ori o pierdere de timp. Programul funcționează cu ajutorul profesorilor din fiecare comunitate care nu rămân indiferenți față de situația acestor copii și se mobilizează pentru înființarea unui centru after-school în școala în care predau. Aici, copiii recuperează materia restantă și totodată sunt ajutați să descopere importanța studiului și să capete încredere în propriile puteri.” NOUA NE PASĂ”
Pentru orice detalii, vă stăm la dispoziție!
Ziua României și Dreptul copilului la nume, neam, cetățenie.
„Copilul trebuie să știe că este un miracol, că încă de la începutul lumi și până la sfârșitul ei, nu va mai fi nici un copil ca el.” Pablo Casals
Copiii de la grădinița Bâra au aflat ce înseamnă ”cetățean” și ”naționalitate ”și apoi au răspuns la un interviu astfel: ” suntem cetățeni ai țării noastre care se numește România”, ”Suntem românași și româncuțe și vorbim limba română”, drapelul țării noastre are 3 culori: roșu, galben și albastru”, ”toți românii sunt un neam”, ”la 1 Decembrie e ziua României….și a lui Andi, colegul nostru”.
Și înainte de-a sărbători Ziua României și a lui Andi, am aflat că în afară de români mai sunt și alte etnii. Apoi ne-am rostit fiecare numele și am aflat că acest nume ne e dat de părinții noștri la naștere și că avem acest drept (Dreptul la nume-identitate-)Ne-am uitat unii la alții și am observat asemănările și diferențele dintre noi. Apoi am horit, am făcut stegulețe tricolore🇹🇩, am construit harta României din bucăți de puzzle, am cântat ”La mulți ani!” României și lui Andi care a spus: ”Eu sunt Andi, am 5 ani, sunt cetățean în România și în satul Bâra, am o soră mai mică, pe Maria, dar mai vreau și un frate.”
Tricolor a fost și tortul care a îndulcit buburuzele.
La mulți ani România!.La mulți ani sănătoși și frumoși , dragi români de pretutindeni!
La mulți ani fericiți, Andi!




















